Si iata-ma iara plecand din gara, nici nu mai stiu de unde am plecat sau unde voi ajunge, stiu doar ca merg cu acest tren de prea multa vreme si nu mai stiu de ce o fac. Rotile se invart la nesfarsit, si drumul meu pare sa nu se mai termine, sau oare s-a terminat deja? Imi amintesc doar cateva detalii ale calatoriei, detalii nesimnificative sau detalii de o importanta iesita din comun, nu mai stiu…
Imi amintesc de un copilas blond si dolofan care a trecut pe culoar si s-a impiedicat in dreptul compartimentului meu. L-am ridicat, l-am scuturat si l-am luat ca si companie in calatorie. Am ajuns sa ma inteleg cu el si acum e inca aici cu mine, sta si rade mereu cand vede cate ceva haios pe geam. Dupa el a mai venit un copilas brunet cu plete care si el a ramas cu noi sa rada. Nu au vrut sa imi zica cum ii cheama, astfel ca i-am botezat in mintea mea „S” si respectiv „Z”.
Am trecut acum pe langa o scoala, va copii mici iesind cu ghiozdanele in spate. Saracutii, trebuie sa care zilnic atatea carti, oare cate din ele le vor folosii cu adevarat in viata? Dar imi amintesc zilele mele de scoala, ce viata frumoasa, ce ani frumosi! Ce nu as da acuma sa mai traiesc iara zilele acelea, lipsite de griji si de nevoi…
Mi-am mai amintit ceva, o fetita dragalasa, parul saten si carliontat fugea vesela pe coridoare si mereu se oprea la usa mea. Am poftit-o inauntru dar a zis ca S si Z o deranjeaza si nu a vrut. Am decis sa ies eu pe coridor putin, sa vorbesc cu ea, sa vad ce face. Cand am iesit, ea m-a privit gingas, mi-a zambit dragalas si a inceput sa rada. Am stat putin cu ea, razand amandoi si numarand satalpii pe langa care treceam. Dupa o vreme ea a plecat, eu am intrat in compartiment si mi-am vazut mai departe de drum. Intr-o gara am vazut-o coborand, s-a intors la mine si mi-a facut dragalas cu mana. Nestiind ce sa fac, i-am raspuns la salut si am zambit. Raspunsul a fost un alt zambet, ultimul pe care l-am vazut din parea ei.
Aud in compartimentu alaturat oameni vorbind foarte tare, incerc sa deslusesc ce vorbesc dar imi dau seama ca vorbesc in Engleza, limba care in afara de elementarele „yes” si „no” ma depaseste cu mult. Se auzea dupa tonul cu care vorbeau si dupa rasetele dese ca erau oameni veseli, oameni care se bucurau de o calatorie placuta. Ce as da sa am si eu cu cine sa rad acuma. Cei doi dracusori au adormit, si incep sa ma simt singur.
Mi-am amintit si de o fata pe care am vazut-o in mai multe gari. Ciudat este faptul ca mereu o vad in gara, dar niciodata nu urca in tren, doar sa acolo si se uita la trenurile care trec, parca ar astepta ceva, sau pe cineva. Am coborat mai demult intr-o statie ca sa ma dezmortesc si am vazut-o. Era ceva diferit insa, de data aceasta ma privea fix, de parca ma cunostea. Mai ciudat insa a fost ca si eu aveam senzatia ca o cunosc. Ne priveam acolo, doi straini ce pareau sa se cunoasca de o viata. Bulversat de privirea ei am decis sa ma urc inapoi in tren is sa imi continui calatoria. De atunci in fiecare gara prin care am trecut, am vazut-o acolo privindu-ma. I-am facut semn sa urce, ea a stat inmarmurita. Am zis ca nu vrea sa vina, sau ca trebuie sa ia alt tren, insa cand trenul meu a plecat, ea disparuse de pe peron, ma intreb ce s-a intamplat cu ea.
<Usa compartimentului se descide>
-„Este liber locul acela?”
...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu